Prima promoţie de masteranzi în ingineria biomedicală

16 masteranzi ai Facultății Calculatoare, Informatică şi Microelectronică, gr. IBM-151M, și-au susținut tezele de master, elaborate sub îndrumarea profesorilor Departamentului microelectronică şi inginerie biomedicală Victor ŞONTEA, Serghei RAILEAN, Ion POCAZNOI, Victor VOVC, Bettin MIRONOV şi a prof. univ. Nicolas PALLIKARAKIS (Universitatea din Patras, Grecia). Este prima promoţie de masteranzi care au absolvit programul de studii „Inginerie biomedicală”, elaborat în cadrul Proiectului ştiinţifico-didactic „Iniţiativa Tempus Educaţie în Inginerie Biomedicală în Aria de Vecinătate Estică” (BME-ENA), care întruneşte un consorţiu din 18 universităţi din 14 state.

 

Tezele de masterat includ cercetări teoretice şi aplicative, efectuate în cadrul proiectului BME-ENA: metode și tehnici de prelucrare a datelor dactiloscopice; metode și tehnici de pulsoximetrie digitală; elaborarea unui dispozitiv pentru evaluarea şi monitorizarea stresului; elaborarea unui dispozitiv pentru citirea şi transmiterea informaţiei de pe cardul de sănătate; metode de detectare a contururilor în imagini medicale; elaborarea unei capsule endoscopice; utilizarea eficientă a dispozitivelor de diagnostic cardiovascular; sistem informațional pentru gestionarea activităţii departamentului de bioinginerie la nivel de instituție medicală; metode şi tehnici de monitorizare continuă a stării intrauterine a fătului; utilizarea eficientă a dispozitivelor de imagistică medicală; managementul dispozitivelor medicale la nivel de instituție medicală; elaborarea unui dispozitiv de monitorizare a nivelului de radiație; elaborarea unui dispozitiv de fizioterapie cu curent continuu; sistemul wireless de monitorizare a temperaturii şi ritmului cardiac; dezvoltarea sistemului complex de e-vigilență integrat în sistemul sănătății din RM; eficientizarea procesului de achiziții a dispozitivelor medicale în RM; ameliorarea managementului tehnologiilor medicale în RM.

Cu prilejul încheierii reuşite a studiilor dr., conf. univ. Valentin AMARIEI, prorector UTM, dr., conf. univ. Ion BALMUŞ, decanul FCIM, dr. hab., prof. univ. Victor VOVC, dr. hab., prof. univ. Viorel NACU, preşedintele Comisiei de examinare a tezelor de masterat, Gheorghe GORCEAG, şef-adjunct al Direcţiei medicamente și dispozitive medicale a Ministerului Sănătăţii, au adresat felicitări proaspeţilor absolvenţi, subliniind că instituţiile din sistemul de ocrotire a sănătăţii din RM îi aşteaptă cu braţele deschise să aplice din plin cunoştinţele acumulate în timpul studiilor la masterat.

La ceremonia de înmânare a certificatelor de master, prof. univ. Victor ŞONTEA, şef Departament microelectronică şi inginerie biomedicală, a specificat că actuala promoţie este rodul parteneriatului dintre UTM, USMF „N. Testemiţanu” şi ministerul de resort, care este chemat să pregătească specialiştii în domeniul ingineriei biomedicale – veriga de bază în fuziunea medicinii cu progresele tehnologice şi să asigure servicii de calitate înaltă actului de asistenţă medicală.

Este pentru prima dată când la UTM o întreagă grupă de masteranzi a studiat şi a realizat cercetări conform unui program de master, elaborat şi validat în cadrul unui proiect internaţional. Despre actualitatea temelor cercetate şi nivelul înalt al investigaţiilor efectuate denotă şi faptul, că majoritatea tezelor audiate au fost apreciate cu cele mai înalte calificative, iar unele dintre ele ar putea constitui compartimente dintr-o teză de doctor în ştiinţe. De altfel, programul de studii de master „Inginerie biomedicală” este urmat şi de studenţi ai unor instituţii de profil din Ucraina, Georgia, Armenia – membre ale clusterului ştiinţifico-didactic BME-ENA.